Salveaza parola

Rezultatele cautarii
07/01/2020

O lună de miere pe roți, cu Bear și Cola

David și Estera au ambii 23 de ani, sunt proaspăt căsătoriți și proaspăt reîntorși din luna de miere petrecută cu autorulota în România. Aventura lor n-a fost una în doi, pentru că i-au însoțit Cola, un cățel de vreo 9 săptămâni, pasionat de rosul degetelor, și Bear, un ursuleț care întruchipează spiritul de aventură din familia lor. Cei patru ne-au povestit pe unde au fost și ce-au făcut.

Când a început vacanța voastră cu autorulota, cât a durat și pe unde v-au purtat roțile?

Aveam rezervată autorulota în perioada 24-31 decembrie, dar echipa voastră de la Brașov ne-a oferit autorulota din 20 decembrie. Pregătind aceasta excursie de aproximativ trei luni, vă dați seamă că în momentul în care am ieșit pe portiile haff habar nu aveam unde să mergem. Decizând să nu stăm în fața porții toată vacanța, am plecat spre: Poiana Brașov – Codlea – Bran – Slănic Moldova – Galați – Tulcea – Vama Veche – Constanța – Amara – Vulcanii Noroioși – Codlea și înapoi în Brașov, în fața porțiilor. În total am parcurs aproximativ 1500 de km. 

 

A fost prima vacanță cu autorulota? 

Da, a fost prima dată când am luat casa după noi într-o vacanță. De cand ne-am cunoscut, ne-am tot dorit să mergem, așa că după nuntă am decis ca asta sa fie luna noastră de miere. Nu mai contează faptul că nunta a fost acum 4 luni! 

Care au fost cele mai faine momente ale vacanței? 

Toate momentele au fost faine. Faptul că în fiecare seara a trebuit să ne descurcăm cu campatul ne-a făcut să ne facem mulți prieteni, peste tot pe unde am fost. Faptul că, atunci când campezi în natură, sunt multe sunete în jurul tău noaptea și e bine pentru liniștea ta să ai la îndemână un obiect pe care să poți pune mână la nevoie…

 

Care au fost locurile care vi s-au lipit de suflet și de ce?

Peste tot pe unde am fost am trăit o experiență unică și am cunoscut oameni minunați, dar în mod special ne-am atașat de cei de la campingul din apropierea Vulcanilor Noroioși care ne-au făcut să ne simțim ca acasă, de la cornulețele de casă până la povești, toate au întregit experiența. Am cunoscut un om fain la Codlea, pe care l-am întâlnit cumpărând o tabletă de pe OLX. Am ajuns să ne împrietenim cu el și familia lui minunată. Toata România este frumoasă, dar prin intermediul autorulotei am avut ocazia să descoperim lucruri pe care altfel nu le-am fi văzut. O experiență memorabilă a fost când, în încercarea de a campa în Bran, bineînțeles eșuată, am vazut cu coada ochiului un teren numai bun pentru noi (avea curent, apă și castelul în față). Singura problemă era că avea și barieră. După încercări în zadar de a obține aprobări de la Poliția Locală pentru a campa acolo, am ajuns să sunăm la Castelul Bran, unde o doamnă foarte amabilă (probabil secretara lui Vlad) și-a dat interesul să ia legătura cu managementul și am fost primiți cu brațele deschise să campăm pe proprietatea Castelului Bran. Ține să le mulțumim pe această cale. Un alt loc memorabil a fost plaja Vama Veche, care ne-a gazduit câteva nopți. 

La capitolul senzații, ce vi s-a părut diferit în călătoria cu autorulota vs o vacanță clasică de tip mașină + hotel? 

Nu se aseamănă deloc o experiență cu cealaltă. În cazul nostru, autorulota a câștigat și ne este greu să ne mai vedem mergând la un hotel clasic. Bine, poate vom mai merge din când în când pentru spa și micul acela dejun de unde niciodată nu lipsește sucul de piersici. Primele două zile, a trebuit să ne reconfigurăm gândirea și să ne dăm seama că putem merge unde vrem, când vrem, indiferent de oră. Autorulota ne-a făcut să căutăm locuri frumoase unde nici un hotel nu poate fi amplasat. 

 

Ce nu v-a plăcut? Cu toată sinceritatea…

Nu sunt multe lucruri pe care le-am schimba, dar avem câteva mențiuni, sperăm noi constructive. Faptul că între pat și spațiul de depozitare din portbagaj nu este o separare completă face ca în acea zonă să fie cel mai frig și curent. Un alt lucru care ne-a lipsit a fost un invertor sau orice metodă de a avea 220 V off camp. 

 

Dacă ar fi să numiți 3 obiecte care e musai să nu lipsească din calătoria cu autorulota, care ar fi alea? Aveți fiecare dreptul la câte 3.

Estera: păturică calduroasă, costum de baie (nu se știe unde ajungi, noi de exemplu am găsit un super Spa în mijlocul pustiului și nu eram pregătiți), filme bune.

David: prelungitor luuuung, invertor, bani cash + BONUS: lanternă

Bear: Nutella, Nutella, mai multă Nutella

Cola: ham, ham-ham, ham-ham-ham

Ce ați învățat din experiența asta? Ați și uitat ceva? 

Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat datorită acestei experiențe este că o vacanță poate fi mult mai frumoasă dacă pe parcursul acesteia întâlnești oameni faini. Un alt lucru ar fi ca nu un pat imens și o cadă cu spumă înseamnă confort și lux. Singurul lucru pe care l-am uitat a fost ziua și ora, în orice moment ne-ai fi întrebat. 

 

Vă tentează să mai repetați aventura? Dacă da, v-ați aventura și peste hotare? 

Cu siguranță vom repeta experiența și nu vedem nici un motiv pentru care ne-am limita doar la tărișoara aceasta frumoasă. Un impediment de aceasta dată a fost Cola, care este încă micuță și nu are pașaport. Un singur regret avem: că nu mai putem avea experiența aceasta încă o dată pentru prima oară. 

 

Fotografii realizate de ©Estera si David

Category: Fără categorie
Distribuie